Bianca Florea – Psiholog
iulie 27, 2023 2023-09-13 12:55Bianca Florea – Psiholog
Despre noi
PSIHOLOG
Bianca Florea
Ceea ce se află în spatele nostru și ceea ce se află în fața noastră sunt lucruri minuscule în comparație cu ceea ce se află în noi.
– Ralph Waldo Emerson
Câteva cuvinte despre mine…Sunt o persoană optimistă, organizată și competitivă și cred în ceea ce este mai bun în oameni. Ambiția mea ca profesor/psiholog este să ajut fiecare elev/persoană să își dezvolte potențialul și, de asemenea, să ajut părinții și profesorii în atingerea acestui obiectiv. Experiențele mele în cadrul școlilor m-au făcut de cele mai multe ori să am succes în a-i ajuta pe elevi să fie conștienți de propria persoană, să aibă încredere în ei și să-și recunoască valoarea. De foarte multe ori, mi-am ajutat elevii să-și realizeze potențialul concentrându-mă pe realizările lor trecute și încurajându-i să-și atingă obiective mai înalte care, prin urmare, le-a promovat conceptul de sine pozitiv.
Îmi place să mă conectez cu toți beneficiarii mei, astfel încât să se simtă în siguranță și confortabil să vorbească cu mine despre lucruri importante pentru ei. În mod uimitor, ajung să fac parte din acest proces în calitate de consilier școlar și este minunat să-i privesc descoperindu-se și devenind adulți tineri.
Consider că sesiunile structurate și implementarea unor tehnici diferite de intervenție au produs rezultate pozitive și au deschis linii de comunicare. Cred cu tărie că efortul de colaborare între consilier, elev, părinți/tutori, administrație și profesori este necesar pentru succesul și starea de bine a elevilor.
Diplomele și certificările mele includ: licență în Psihologie, master în Psihologia resurselor umane, master în Tehnici Psihologice de Control al Comportamentului şi Dezvoltarea Potenţialului Uman, toate obținute la UBB Cluj-Napoca. În plus, sunt psiholog acreditat de către Colegiul Psihologilor din România, formator și consilier în dezvoltarea personală. Și nu în ultimul rând, fac parte din instituția CJRAE BN (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud) de 14 ani și sunt foarte încântată să continui această aventură!
Legătura mea cu nutriția? Cred că a venit natural, datorită interesului meu pentru acest domeniu, mai ales de când sunt mamă (de vreo 11 ani). Mă fascinează legătura dintre nutriție și sănătatea mentală, mai ales când știința ne aduce tot mai multe dovezi ce susțin faptul că prin alimentație putem preveni un procent însemnat de tulburări socio-emoționale. Și mai specific, mă interesează foarte mult relația actuală dintre microbiom și creier. Sunt foarte motivată să găsesc unele răspunsuri și soluții la problemele actuale ale societății ce țin de sănătatea mentală. Și, în tot acest demers, un rol important îl are relația cu Daria. Sunt sigură că vom face o echipă super bună în această călătorie profesională!
Bunătatea este cea mai înaltă formă de inteligență.
– Wayne Teasdale